Despre Film

În această producţie veţi descoperi povestea unui grup de muncitori care lucrează într-o fabrică aflată în faliment, în România de la începutul anilor ’90. Totul se schimbă când unul dintre băieţi găsește o soluţie inedită menită să-i salveze colegii de la șomaj și să scoată uzina din faliment. Filmul este cel de-al doilea lung metraj în regia lui Tudor Giurgiu, după Legături Bolnăvicioase (cu Maria Popistașu, Ioana Barbu, Tudor Chirilă) care a avut premiera în România în 2006.

Spectatorii se vor bucura de prestaţia unor actori români îndrăgiţi precum Andi Vasluianu, Dorel Vișan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crișan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunţeanu, dar și de interpretarea renumitului actor francez Jean François Stevenin și a fiului său, Robinson Stevenin. Jean François Stevenin a avut roluri importante în filmele unor regizori precum François Truffaut, Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard și a jucat pentru prima dată într-un film românesc.

Scenariul îi aparţine lui Ionuţ Teianu, mutat în Franţa din 1991, după ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul filmului.

Despre oameni și melci este o coproducţie româno-franceză, fiind produs de Libra Film (România) și Agat Films (Franţa).